Micul Prinț – Le Petit Prince

„Nu cunoști decât lucrurile pe care le îmblânzești, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata de la negustori. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”

Ar trebui să țin secret că am început cartea asta de cinci ori, până să reușesc să o termin…? Să nu se înțeleagă greșit. E una dintre cărțile mele preferate, dar am avut un început mai anevoios. Este vorba despre renumitul clasic, „Micul Prinț”, scrisă de Antoine de Saint Exupery. Spun renumitul clasic pentru că mulți au citit-o. Totuși, nu la fel de mulți au înțeles-o în totalitate. Sincer, nu mă aflu printre cei care au înțeles-o pe de-a-n-tregul. De aici și farmecul. Dacă aș relua-o peste doi, trei, poate patru ani, aș prelua mult mai multă informație. Cumva, cartea aceasta îmi pare a fi ca o groapă cu posibilități infinite: Fiecare interpretează cum crede el acțiunea cărții și, până la urmă, nimeni nu știe dacă are dreptate sau nu. Practic, secretul s-a scufundat alături de Saint-Exupery în Marea Mediterană, pe data de 31 iulie, 1944.

                La prima vedere, cartea pare una pentru copii mici: scris mare, poze, fără cuvinte pompoase. Poate să o citească și un copil mai mic, fără niciun dubiu. Totuși, după prima jumătate, o să se plictisească de ea, informație bazată pe experiență proprie pentru că, am încercat să o citesc la 9, 10, 11 și 12 ani. Abea la 14 ani am reușit să o diger cum trebuie și să asimilez niște informație. Puțină informație, mai exact. Cum am zis și mai sus, habar nu am dacă am interpretat bine conținutul cărții, dar precum într-un conflict, mi-a plăcut interpretarea mea.

„Nu iubi primăvara, ci înfăţişarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis; nu iubi dragostea, ci pe cel în care dragostea se întruchipează.”

                Nu prea cred că am cum să vă povestesc prea multe despre acțiunea cărții, așa că o să vă povestesc despre ce e vorba per-total. Cartea este scrisă din perspectiva unui pilot blocat în deșert, care se descrie indirect, ca fiind un copil forțat de adulți să se încadreze într-un tipar (Autorul a fost și el blocat în deșert, fiind pilot). În mijlocul pustietății, apare un copil. Micul Prinț, mai exact. No, acum începe dilema. Cine era Micul Prinț? Cum a ajuns acolo? De ce se afla acolo? Aici, fiecare crede ce vrea. Eu, spre exemplu, cred că era copilul care a fost pilotul, practic sechestrat în acel corp de adult, apărut sub forma unei halucinații, având rolul de a-i deschide ochii pilotului, într-un moment de disperare.

„Când vorbesc de halucinații, nu trebuie să luați cuvântul în sensul lui cel mai strict”

~Charles Baudelaire~

                V-am spus, din start că mi-e greu să vă explic ce se întâmplă în această carte și, din acest motiv v-am dat acest citat, auzit zilele trecute la un atelier de scriere. Cumva, mi se pare că se potrivește cel mai bine cu explicația mea de la finalul paragrafului anterior. El nu era o halucinație rea. Era o halucinație bună, menită să îi schimbe perspectiva pilotului, cât și pe cea a cititorului, asupra vieții de adult și acel „ideal” necesar în viață. Cartea reușește să facă acest lucru și îl convinge pe cititor că, e mai rău dacă nu ai „o scânteie de speranță” în tine, decât dacă ieși din tiparul idealist. De mai bine de 30 de ani, țara noastră a scăpat de comunism dar, din păcate, mulți mai caută încă uniformul și supunerea, tipic acelor vremuri.

„Dacă muncim numai pentru bunurile materiale, ne clădim singuri temniță.”

                Practic, Micul Prinț este prezentat ca a fi un călător în Univers și acesta îi tot povestește pilotului despre întâlnirile cu locuitori ai diferitelor planete. De-a lungul călătoriilor, acesta întâlnește un rege, un înfumurat, un bețiv, un om de afaceri, un lampagiu, un geograf, un șarpe, o vulpe, niște trandafiri și un pilot. Fiecare dintre aceștia stă, în opinia mea, ca un simbol pentru un defect al omenirii. Va trebui să citiți cartea ca să le aflați pentru că, deja v-am spus prea multe păreri de ale mele și, s-ar putea sau nu să vă influențeze explicațiile proprii asupra textului, așa cum m-au influențat și pe mine anumite recenzii.

                Mai pe scurt, cartea e ticsită cu învățături, atât pentru copii, cât și pentru oameni mari, fiind capabilă să le schimbe radical perspectiva asupra vieții și modului de gândire. Sper că v-a fost de ajutor această așa-zisă recenzie, pe care am cam transformat-o într-un text argumentativ, pentru a-mi exprima opinia asupra acestei opere filozofice, costumată într-o carte pentru cei mici. Aș avea nevoie de zece postări pentru a atinge toate punctele romanului, care m-au emoționat. Totuși, am să închei acum, cu un ultim citat.

„Toţi oamenii mari au fost cândva copii…dar doar câţiva dintre ei îşi mai amintesc.”